Începând de astăzi, Valea Ciutelor este deschisă publicului, oferind o nouă experiență de recreere în Parcul ”Nicolae Romanescu”. Acest spațiu amenajat de ECO URBIS Craiova, situat în zona Hipodromului, permite vizitatorilor să observe îndeaproape animale precum 20 de căprioare, 8 alpaca și 6 capre pitice. De asemenea, aceștia pot hrăni animalele cu biscuiți speciali, realizați din semințe și plante, disponibili la intrare.
Valea Ciutelor se remarcă prin peisajul natural, având vegetație abundentă, pădure și movile de pământ, oferind un mediu propice animalelor să se simtă ca în habitatul lor natural.
Tarife de intrare
– 30 lei/persoană adult
– 10 lei/persoană copil
Accesul este permis adulților și copiilor cu vârsta de peste 3 ani. Minorii sub 12 ani trebuie însoțiți permanent de un adult. De asemenea, copiii cu TSA (tulburare de spectru autist) pot beneficia de acces gratuit, în baza documentelor medicale și a unei însoțiri de către un adult.
Program de vizitare
– Octombrie – Martie:
– Luni – închis
– Marți – Duminică: 10:00 – 16:00
– Aprilie – Septembrie:
– Luni – închis
– Marți – Duminică: 10:00 – 21:00
Programul poate suferi modificări în funcție de condițiile meteorologice.
Regulament de vizitare
Accesul vizitatorilor trebuie să se facă în conformitate cu un regulament de vizitare, care include:
– Accesul este permis doar pe aleile și potecile marcate.
– Vizitatorii trebuie să mențină o distanță de 1 metru față de animale.
– Hrănirea căprioarelor și alpaca este permisă exclusiv cu hrană specială primită la intrare.
Plimbări cu Ponei pentru Copii
La Hipodrom sunt disponibili trei ponei prietenoși pentru plimbări, fiind asistați de un însoțitor de la ECO URBIS Craiova. Accesul este permis copiilor cu vârsta între 3 și 12 ani și greutate de până la 50 kg, cu însoțitor adult.
Tarife plimbări cu ponei:
– 50 lei/copil pentru 30 minute
– 25 lei/copil pentru 15 minute
Program plimbări cu ponei:
– Octombrie – Martie:
– Luni – închis
– Marți – Duminică: 10:00 – 15:00
– Aprilie – Septembrie:
– Luni – închis
– Marți – Duminică: 10:00 – 13:00 și 16:00 – 20:30












Leave a Reply