Chiar și astăzi, în era smartphone-urilor și a instastory-urilor, fotografia, atunci când este practicată la nivel de artă, creează povești magice prin manipularea imaginii, emoționează și trezește sentimente adânci. Pentru a înțelege mai bine tainele fotografiei am discutat cu Andreea Donea de la Donea Studio, un fotograf talentat și plin de sensibilitate artistică. Așa am aflat că tatăl Andreei i-a mărturisit că și-a dorit să ajungă fotograf și tot timpul a fost fascinat de studioul foto din orașul lui natal, Segarcea. Îl aprecia foarte mult pe sigurul fotograf de acolo pe vremea aceea, domnul Costel, dar destinul l-a dus pe un drum diferit și acum lucrează la Ford România.
Iată deci, un arbore genealogic menit să servească drept dovadă clară a ADN-ului creativ pe care Andreea l-a moștenit și pe care a reușit sa-l punăîn valoare. A urmat cursurile Liceului Pedagogic din Craiova și Facultatea de Geografie – Engleză, dezvoltându-și un simț estetic atât de necesar meseriei pe care și-a ales-o.
„M-am îndrăgostit de fotografie la 20 ani. Am căutat acel mediu în care să excelez și pe care să-l stăpânesc întru totul“ își începe Andreea povestea.
Mă așez mai bine pe scaun, comandăm cafelele și o invit să continue. „Din 2012 m-am apucat serios de fotografia de evenimente. Mi-a fost mult mai ușor să mă focusez pe partea artistică și comunicarea cu clienții deoarece de partea tehnică s-a ocupat Cosmin, soțul meu. Cosmin s-a ocupat și de studio și mie mi-a revenit tot partea plăcută, de amenajare și promovare. Am lansat site-ul donea.ro unde clienții pot vedea mai ușor munca noastră și își pot alege tipul de ședința foto potrivit pentru ei”.
Andreea,cum îți descrii propriile fotografii?
Când mă uit la fotografiile mele văd oameni care fac o pauză în viața lor pentru a se bucura de cei pe care îi iubesc. Și asta merită tot efortul, să ofer oamenilor amintirea momentelor dragi când își strâng în brațe și își sărută soții, copii sau părinții.
Pe lângă fotografia de nou născuți, maternitate și familie ce alte tipuri de fotografie mai realizezi?
Realizez cu plăcere și fotografii de eveniment, de altfel cu acestea mi-am început cariera și sunt sigură că nu voi renunta niciodată la ele indiferent cât de mult voi evolua cu fotografia de studio. Îmi place sentimentul pe care îl am atunci când sunt în mijlocul acțiunii, când sunt înconjurată de oameni veseli într-o zi atât de importantă și fericită pentru ei.
Ce înseamnă pentru tine o fotografie bună?
Pentru mine o fotografie bună este aceea în care persoana pe care o fotografiez arată maxim de bine. Aplic acest principiu zi de zi în fotografiile pe care le realizez, de la cele de nou născuți la cele de familie sau eveniment. Prin toate indicațiile de posing pe care le ofer în timpul unei ședințe foto intenționez să surprind unghiurile și traiectoria luminii potrivite pentru fiecare fizionomie în parte.
Este vreun aspect legat de fotografie care nu îți place?
Nu, nu este nimic legat de fotografie care să nu-mi placă. Chiar și filtrele din Instagram îmi plac cu toate că în story-urile mele nu le folosesc, dar îmi place să le văd la alții.(…zâmbește).
Cu această ocazie vă invit să-mi vizitați profilul de Instagram unde lansez și diverse giveaway-uri.
Andreea, cu ce vă ocupați timpul liber?
Timpul liber ni-l ocupăm cu prietenii și familia. Ne bucurăm că avem mulți prieteni cu copii mici, iar în timpul liber ne întâlnim cu toții la o bere sau plecăm în mini-vacanțe. Ne place mult să călătorim și băiețelul nostru se pare că ne moștenește pentru că este foarte cuminte chiar și în călătoriile mai lungi cu mașina sau cu avionul.
Cum reușești să împaci viața personală cu viața profesională?
Nu prea reușesc. Încă nu am descoperit ce trebuie să fac pentru a nu implica munca de la studio cu viața personală. Cred că muncesc cel puțin 8 ore pe zi 7 zile din 7, iar între mine și Cosmin există zilnic în timpul liber cel puțin o discuție aprinsă legată de job. Dar este ok, ne-am obișnuit.(…zâmbește)
În final, ce înseamnă pentru tine fotografia de famile?
Pentru mine fotografia de familie este aceea pe care o realizez ca un cadou pentru viitor. Un cadou pe care de cele mai multe ori părinții și-l fac lor dar mai ales copiilor lor. Este un timp din viață pe care ei îl folosesc pentru a păstra cât mai mult din amintirea anilor copilăriei, adolescentei sau ai tinereții. De aceea îmi place foarte mult ceea ce fac și încerc pe lângă fotografii să le ofer și o experiență frumoasă, distractivă, pe care să și-o amintească oricând cu plăcere.
Multumesc Andreea, pentru că ne-ai spus povestea ta și pe cea a Donea Studio.
Acest site utilizează cookie-uri și scripturi externe pentru a vă îmbunătăți experiența. Ce cookie-uri și scripturi sunt utilizate și cum au impactul vizitării dvs. este specificat în stânga. Puteți schimba setările în orice moment. Opțiunile dvs. nu vă vor afecta vizita. Politica de Confidentialitate
NOTE: These settings will only apply to the browser and device you are currently using.
Acest site foloseste cookie-uri
Prin continuare vizitarii siteului, sunteti de acord cu folosirea cookie-urilor.