de Oana Lavinia Zaharie
Și a trecut primul an, cu unele decizii previzibile din partea lui Donald, dar cu altele care ne-au adus în pragul exasperării și al neputinței de a schimba ceva.
Și cum putea să-și sărbătorească mai bine împlinirea primului an din cel de-al doilea mandat decât cu înființarea unei societăți mondiale pe acțiuni ( o S.A. pe acțiuni), ”a Board of Peace” , unde cei invitați trebuie să plătească 1 miliard de dolari ( ce onoare că și România a fost invitată) pentru că, nu-i așa, în lumea lui până și diplomația se poate vinde și cumpăra ca la piață. La Donald, totul e mercantil, totul e o afacere și nu e în stare să păstreze nici măcar aparențele că totuși, politica internațională înseamnă în primul rând , diplomație.
Involuntar, îmi vine în minte un paragraf din ultimul discurs al președintelui Biden care ne avertiza că o dată cu venirea la putere a trumpiștilor, o mână de oameni nu tocmai politicieni vor deține controlul asupra tuturor resurselor.
Ce fac ei în așa-numitul ”melting pot” al lor nu e treaba noastră , însă, atunci când întreaga securitate mondială este afectată, devine treaba tuturor.
Daca în primul mandat s-a observat o oarecare moderație din partea donaldului ( ambițiile sale erau ținute în frâu de adevărații oameni de stat, de sistemul în care nu îndrăznise să interfereze), în acest al doilea mandat, nimeni și nimic nu a mai putut să țină piept dorinței lui de a rămâne în istorie cu orice preț.
Orice ieșire a sa în presă, orice interviu dat printre ușile lui Air Force One stârnește fie indignare, fie îngrijorare dintr-un motiv cât se poate de simplu: impredictibilitatea.
Niciodată, în istoria modernă, lumea liberă nu s-a confruntat cu personaj atât de imprevizibil, de mercantil , de circar, de lăudăros cum este acest donald.
Nimic din ceea ce a promis în campania electorală nu a realizat, fapt demonstrat atât pe plan intern cât și extern ( au trecut 24 ore X 365… zile de la învestitură și războiul din Ucraina continuă, din păcate), însă a realizat altele, dintr-o agendă numai de el știută: să intre într-un conflict constant și continuu presărat cu amenințări, cu partenerul tradițional al Statelor Unite: Uniunea Europeană. Analiștii politici discută despre o resetare mondială, despre faptul că status quo-ul pe care îl știam nu va mai fi la fel. Și ca și când timpul nu mai are răbdare cu pacea planetară, dictatorul din Statele Unite reuși să adâncească și mai mult riftul dintre Statele Unite și Uniunea Europeană prin declarațiile belicoase făcute la Summitul de la Davos. Asemeni unui copil răsfățat care vrea o jucărie, Donald se încăpățânează cu îndârjire să-și cumpere cea mai mare insulă din lume, care, ce să vezi nu se vrea cumpărată.
Un lucru e clar: acest Donald va rămâne în istoria modernă, așa cum și-a propus, însă nu ca un personaj pozitiv, ci din contră, ca primul dictator al Statelor Unite, care a reușit să zguduie din temelii diplomația mondială și fragilul echilibru instalat după căderea cortinei de fier.
Leave a Reply