de Narcis Ciobotariu
Dacă în perioada 1945 – 1989 Agricultura era ”premiantul clasei” devenind domeniul preferat al întâiului agricultor al țării , în perioada actuală doar prognozele plasează domeniul Agricultură, silvicultură şi pescuit peste 4% din PIB, rezultatele raportate de Institutul Național de Statistică fiind de 3,9% în anul 2023 și de 3,2% în 2024. Rezultatele acestea au fost obținute în contextul în care, prin Planul Strategic PAC 2023-2027, România beneficiază de peste 15,8 miliarde euro alocați pentru modernizarea fermelor, tranziția către o agricultură verde și digitalizată, formarea profesională și sprijinirea tinerilor fermieri.
La o lectura superficială a structurii produsului intern brut, domeniul agriculturii este comparabil cu domenii precum ”Intermedieri financiare și asigurări” cotat în 2024 la 2,8% din PIB sau ” Activități de spectacole, culturale și recreative; reparații de produse de uz casnic și alte servici” cotat la 3,1% din PIB. La o analiză extinsă care ar include industria alimentară, procesarea și sectoarele conexe, ar depăși 10% din PIB, adică ar fi mai mult decât triplu.
La nivel declarativ, în România aproximativ 18-20% din populația activă lucrează în agricultură (conform sursei mai sus citată) cu un salariu mediu de 3.931 lei în 2024, fapt care plasează zonele predominant agricole în fruntea zonelor defavorizate, cu populație majoritară aflată sub pragul de sărăcie. Concret, 1/5 români muncesc din greu (agricultura este cunoscută pentru nivelul ridicat al efortului depus) pentru a obține 3% din PIB, restul de 80% contribuind activ pentru plata subvențiilor către agricultori, pentru finanțarea sustenabilității activității agricole și pentru finanțarea fermierilor.
Ce se știe dar nu se spune?
Nu trebuie să fii expert în finanțe sau sociologie pentru a înțelege că este o complicitate toxică între mediul politic, care se bazează pe forța electorală a persoanelor din mediul rural, și agenții economici din domeniul agro-zootehnic. Modelul acesta econometric nu ne aparține, nu este autentic, el se regăsește între modelele econometrice cunoscute pentru sărăcia extremă combinată cu o criminalitate ridicată. Oficial, Pablo Escobar și Joaquin ”El Chapo” Guzman au fost fermieri în țări cunoscute pentru potențialul lor agricol.
Este prea dură comparația? Atunci haideți să privim agricultura dintr-un alt unghi! Haideți să comparăm procentul Agriculturii în PIB în perioada 2007-2023 cu prețul terenului agricol. De ce prețul terenului nu este corelat cu productivitatea muncii în agricultură? Ce urmează pentru un sat în care 80% dintre persoanele active nu vor mai deține niciun lot de teren agricol, altul decât lotul de sub locuință?
Luăm un alt indicator, subvențiile primite de agricultori reprezintă principalul venit oficial al multor exploatații agricole, cu valori care depășesc cu mult profitul raportat al celor mai mari agricultori. Teoretic, după 2027 nu știm dacă vor fi păstrate subvențiile și care va fi cuantumul acestora, aceasta este o decizie care se ia la nivel european. Ce bancă ar finanța o investiție agricolă care are la bază o activitate nerentabilă, cu o productivitate marginală bună doar în planurile de afaceri dar o activitate generală complet nerentabilă conform bilanțurilor depuse de agricultori la ANAF? Când banca acordă un credit, nu invocă seceta, inundațiile sau horoscopul pentru a justifica un credit nerentabil. Fără credite bancare nu există dezvoltare reală!
În ciuda facilităților fiscale acordate agricultorilor, extinse către industria alimentară, acestea nu au avut impact semnificativ în fiscalizarea activităților agroindustriale, motiv pentru care au și fost retrase în mare parte. Dacă s-au retras facilitățile fiscale pentru că nu aveau impact, cât vor rezista subvențiile acordate fermelor nefiscalizate? Dacă se retrag sau se reduc subvențiile și fondurile europene acordate dezvoltării rurale, cine mai rămâne în satele și comunele cu specific agricol? Întelege cineva care-i rolul facturii sau al bonului fiscal, care-s implicațiile pentru întreaga comună?
Dincolo de statistici și analize de risc, de modele econometrice și de speranța că satul va fi salvat de un supererou, avem realitatea tristă. Satul este doar o vacă de muls, ajunsă în pragul reformei (în sensul înlocuirii), nu se poate autofinanța, reprezintă o cauză a sărăciei extreme, iar utilizarea sătenilor ca masă electorală disciplinată în timp ce sunt lăsați fără terenul agricol de aceiași „fii ai satului” va duce satul românesc în colaps. Cine să se așeze în fața boilor care duc carul în prăpastie? Știm cine-i mână?
Leave a Reply