de Flavius Sirop
A trecut Anul Nou și deodată cu el s-au activat rezoluțiile de tip „New year, new me..”. Voi fi mai bun(ă), mă voi focusa pe lucrurile care contează cu adevărat. De pe 1 merg la sală și voi mânca mai echilibrat. Nu mai amân taskurile pentru ultima sută de metri și vreau să călătoresc mai mult.
Pardon, de pe 2 – că a rămas atâta carne, plus că mai e salată boeuf și de-aia nu facem toată ziua – bună ziua; e și păcat. Mă uit în calendar – pfff, ce nasol a căzut anul ăsta: 2 e vineri, vine week-end-ul; de luni(5)! Caut o sală dar a căzut nasol și săptămâna în sine – că toată lumea reia activitatea anul ăsta tocmai pe 12. Nici n-ai unde să mergi, ce să faci, oricât ai vrea. Lansăm modul îngăduință și „aia e” – măcar să termin ce aveam de făcut până pe 12.
Autoamăgirea funcționează perfid, aduce blazarea și reintrarea într-o rutină cotidiană prestabilită de obiceiurile create în ani mulți, obiceiuri perpetuate ce au dus la rezultatele prezentului pe care dorim să îl schimbăm – fie că e vorba de finanțe, kilograme sau mai știu eu ce..
Acum că v-am captat atenția, scopul acestui editorial „de după vacanță” nu este de a vă scoate la tablă pe fiecare în parte despre cum stați cu rezoluțiile pe anul ăsta(știu că nu stați grozav), ci de a vă pune pe tapet o altfel de rezoluție care la prima impresie nu place multora – e o idee veche, prezentată într-o lumină nouă: politica.
„Nu, dom’le! E murdară, e plin de lucruri urâte acolo, puritanul(a) din mine nu poate să accepte așa ceva.”
Ne satisface moral, intelectual retorica asta, ne credem deasupra „mocirlei”, posesori ai unei moralități superioare, care nu se va compromite în așa ceva; ne batem pe burtă cu prieteni care și ei sunt din alte sfere intelectuale, mergem la bere în continuare și nu clintim un milimetru climatul politico-economico-social din jur.
Punem capul pe pernă curați și împăcați seara că n-am făcut politică nici azi, deci nu ne-am murdărit.
Dar toți facem politică – într-un fel sau altul.
Ca să mai îndepărtăm din această anatemă, haideți să facem o paralelă cu psihologia rolurilor – din orice grup de prieteni sau din orice grup de birou; există un „grasu”, o „blonda”, sau alte tipologii în orice grup de prieteni. Cum și la job există lideri informali, yes-mani, oameni de opoziție și grupurile din care fac parte fiecare.
Politica este comportamentul care înglobează toate aceste lucruri și dacă anumite laturi ale societății surprind doar o parte din ele, în politică le găsim chiar pe toate.
Dar pentru a explicita mai ușor teoria, haideți să ne referim la un loc de muncă vs politică, de exemplu:
1. Există grupări de colegi care se susțin între ei – bisericuțe? În politică, aceste nuclee sunt organizate ca partide, teoretic fondate pe idei comune, dar ajungând să susțină (și) interese comune.
2. Există cel puțin un lider informal ? Cel care vorbește mai des cu șeful formal, ca să explicăm mai simplu.. sau „cel care descurcă lucruri”.
3. Cine controlează informația, controlează decizia.. Acel mail dat primul, acele detalii omise sau problema explicată dintr-un anumit unghi – toate conduc la influențarea deciziei finale, care oricât am încerca, are o doză de subiectivism – e clar că asta se aplică și în politică.
4. La orice serviciu se poate rezuma activitatea într-un PowerPoint superb care nu are neapărat legătură cu realitatea, iar munca grea nu e făcută de cei ce țin prezentarea. Vedeți „vedetele” din politică vs oamenii din spatele lor.
5. Promovările se fac uneori pe vizibilitate și nu neapărat pe rezultate ? Vedeți campaniile electorale și votul.
6. Luptele pe buget între departamente seamănă cu luptele pe resurse, în general, sau cu luptele pe bugete între ministere ?
7. Regulile aplicate selectiv – gen unor colegi li se permite să întârzie sau alte forme de favoruri, precum și în politică – legea este pentru toți și totuși unii scapă de aplicarea ei..
8. La serviciu zvonurile creează sau demolează reputații, la nivel de societate presa are acest tip de impact.
9. La serviciu politicile interne legate de munca hibridă, bonusuri, regulile privind concediul sunt, în fapt, politici publice în miniatură, aplicate într-un microclimat.
Politica este să încerci să convingi polițistul că meriți avertisment în loc de amendă.
Politica este să-ți înghiți orgoliul ca să-ți plătești ratele.
Politica este să râzi la o glumă proastă a șefului, ca să nu fii neintegratul grupului.
Politica este să faci tu treaba altuia ca să meargă lucrurile înainte.
Politica este să alegi momentul potrivit când să ceri ceva, nu momentul când ai nevoie.
Politica e arta subtilă a negocierii de zi de zi, din toate mediile în care ne învârtim – doar că „în politică”, negocierera se duce la nivel de Liga Campionilor, ceea ce ascute simțurile, iar cu lecțiile învățate acolo te poți întoarce și folosi învățăturile oriunde în societate. Acum că ne-am lămurit că toată lumea face asta, vreau să-ți propun ca rezoluție de An Nou să faci politică în Liga Campionilor. Să nu mai huidui de pe bară, să intri în teren să joci. Chiar dacă, la început, vei fi rezervă; chiar dacă nu te place antrenorul sau fluieră arbitrul împotriva ta; chiar dacă nu simpatizezi același partid ca mine.
Îți promit că dacă ești suficient de perseverent(ă), mai devreme sau mai târziu vei ajunge să miști o minimă decizie din mediul în care te învârți și vei fi al naiba de mândru(ă) de asta. Și îți mai promit că și dacă nu te vei alege cu nimic din politică, măcar vei învăța niște lucruri care îți vor folosi toată viața. Și chiar dacă e să nu te alegi cu nimic, nimic – parcă nu conta, că la tine parcă totul era doar despre principii, nu ?
Leave a Reply