de Flavius Sirop
Veți vedea în acest comentariu că mă găsesc într-un mic decalaj. În decembrie, când se comemora Revoluția și se vorbea despre ultimele zile ale lui nea Nicu – pe care îl iubea toată lumea și totuși a murit împușcat, eu v-am scris despre alte lucruri. Aveam programat să scriu despre nostalgici și regimuri în ianuarie – și am făcut această mică introducere ca să nu credeți că m-a declanșat criza caloriferelor reci – doar mi s-a potrivit mânușă pentru exemplificare.
În ’89, când oamenii au ieșit în stradă, libertatea a fost clar în lista de revendicări, dar nu mi-e clar pe ce loc; știu sigur de la ai mei că între revendicările mai pragmatice s-au regăsit hrana, apa caldă, energia termică și electrică.. Memoria oamenilor e scurtă, pe alocuri, iar propaganda statelor vecine neprietene se inserează perfid în sufletele fără repere și în căutare de vinovați pentru situația lor mai bună sau mai puțin bună din prezent. Realitatea cifrelor ne demonstrează că mulți o duc mult mai bine decât atunci, rezultând 2 ipoteze – 1. memorie selectivă – asocierea amintirilor frumoase ale tinereții cu perioada respectivă, ceea ce tinde să favorizeze toleranța pentru lipsuri și 2. capra vecinului – chiar dacă ei o duceau aproximativ la fel de bine atunci ca acum, vecinul n-o ducea așa bine și atunci nu se simțeau încorsetați de societate.
Un vechi proverb chinezesc ne spune să avem grijă ce ne dorim, că s-ar putea să se îndeplinească – și cum destui concitadini tânjesc declarativ după vremurile când nu eram „sclavii Europei”, iată că gândirea lor convergentă către vremurile de tristă amintire a „manifestat” caloriferele reci din nou în minunatul nostru oraș reper pus cu luminițe decorative pe harta Europei. N-o să căutăm vinovații prezentului în acest editorial, pentru că fiecare îi înțelege în felul lui. Doar vreau să ridic întrebarea: acum că ne-am amintit cum era fără căldură în calorifere în zilele astea cu minus(ținând cont că atunci nu erau AC-uri și atâtea aeroterme), chiar țineți neapărat să aflăm din nou și cum e cu penurie de alimente și program redus la TV? Aveți în vedere că nu se inventase TikTok atunci – și nici Facebook!..
Pe lângă notele ironice, articolul se dorește a fi un avertisment nu doar împotriva comunismului, ci împotriva oricărei forme de totalitarism politic – care inevitabil duce la același rezultat: cenzură, interdicții, reprimare, crime în masă – istoria a testat de prea multe ori asta ca să ne mai permitem experimente.
E o tipologie:
Un regim autocratic nu are soluții la toate problemele cetățenilor dar nu își permite critici, care ar duce la fisuri în arhitectura de putere și ulterior la prăbușire – așadar, pornește prin eliminarea adversarilor cu potențial de ascensiune(de multe ori chiar dintre susținătorii inițiali) și continuă cu suprimarea oricărei opinii critice, care poate construi noi lideri și da naștere la schimbări. Metodele sunt multiple, de la cenzurare la întemnițare, eliminare fizică sau internare în instituții psihiatrice. Rezultatul este neutralizarea formelor de disidență, încurajarea atitudinii de yes-man și topirea conștiințelor într-o masă amorfă, gata să accepte orice delir ideologic sau de dezvoltare venit dinspre liderul suprem sub temerea sancțiunii capitale. Nu există excepții pentru că dorința de putere, deși pornește de sus în jos, ulterior este încurajată și de jos în sus prin sistemul care se creează sub orice dictator de către camarila care deja acceptă orice, întrecându-se în a executa ordine(oricât de absurde) și a slăvi conducătorul suprem mai abitir. O societate astfel construită e de natură să transforme orice conducător în dictator – dacă n-ar fi fost Stalin și ar fi fost Troțki, credeți că nu ajungea tot un criminal ?
Nu în ultimul rând, observați prăbușirile: pentru că regimurile dictatoriale acumulează prin interdicții multă presiune socială, sfârșesc de multe ori tragic, cu vărsare de sânge (inclusiv având ca victime colaterale oameni nevinovați).
Prin comparație, un regim democratic nu are nici el soluții la toate problemele cetățenilor, dar acceptă critici, acestea putând duce la fisuri în arhitectura de putere (exemplu presiuni publice pe miniștri, parlamentari, președinte – care duc inclusiv la demisii, demiteri sau reconfigurări de structuri guvernamentale). E o societate pluripartidă, în care cetățeanul are mereu posibilitatea să se exprime critic sau să se asocieze în forme non-guvernamentale și să protesteze atunci când liderii aduc atingere unor drepturi. Aceste proteste pot duce la schimbări politice, funcționând ca o supapă a societății, care nu mai acumulează atâta tensiune. Regimul se schimbă natural, prin alegeri democratice, iar atunci când liderii nu mai conving electoratul, populația are ocazia să îi elimine pe cale pașnică, fără fisuri majore în societate și oferind continuitate sistemului economico-social. Un astfel de climat favorizează dezvoltarea și aduce prosperitate pe termen mediu și lung, chiar și cu neajunsurile unui sistem încă departe de perfecțiune. Rezultatele sunt măsurabile în cifre, PIB-ul României crescând de 9,2 ori de la Revoluție și până la finele lui 2024 (deci probabil de peste 10 ori când datele pe 2025 vor fi disponibile).
Cu toate acestea, oamenii uită prea ușor cum românii se ungeau cu grăsime de porc sau de gâscă pentru a se feri de hipotermie la încercarea de a traversa Dunărea înot sau pe butelie.. Și că toți, fără excepție fugeau spre Vest, nu spre Est. Nici asta nu vă pune pe gânduri ?
P.S. Poate dușul rece la propriu din perioada aceasta va avea darul de a acționa ca un duș rece la figurat pentru unii concitadini!
Leave a Reply