Doru Câplea, consilier local PNL Craiova: Bătaia de joc la adresa craiovenilor continuă!

În cadrul recentului Consiliul Local Craiova, primarul Lia Olguța Vasilescu, împreună cu majoritatea PSD – AUR, a decis alocarea a peste 1 milion de euro pentru achiziția unei clădiri administrative destinate funcționării aparatului birocratic local. Doru Câplea, consilier local din partea PNL și președinte TNL Dolj, a criticat această decizie dur, subliniind că este o bătaie de joc la adresa cetățenilor.

„În condițiile în care sistemul de sănătate se confruntă cu probleme semnificative, PSD-iștii din AUR Craiova și-au ales din nou să-și promoveze propriile interese, ignorând nevoile pacienților. Această majoritate toxică acționează împotriva interesului comunității”, a declarat Câplea.

El a subliniat că, în loc să investească în îmbunătățirea actului medical și extinderea serviciilor de sănătate pentru cetățeni, majoritatea a optat pentru birouri administrative. În plus, mutarea cabinetele medicilor de familie obligă pacienții, mulți dintre ei vârstnici sau cu mobilitate redusă, să parcurgă distanțe mai mari pentru consultații, ceea ce complică accesul la servicii medicale esențiale.

„Aceste decizii afectează grav accesul craiovenilor la îngrijire medicală și demonstrează o gestionare iresponsabilă a banului public. Împreună cu colegii consilieri PNL, ne opunem ferm acestei politici administrative care ne dezavantajează comunitatea”, a încheiat Doru Câplea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *