de Cornescu Adelina – psiholog
Începutul de an aduce adesea cu sine așteptarea unui răspuns. Un sens mai clar. O direcție. O decizie care să „așeze” lucrurile.
Pentru mulți oameni însă, anul nou nu începe cu certitudini, ci cu întrebări care rămân nerostite. Întrebări care nu sunt formulate neapărat în cuvinte, dar care se simt în corp, în oboseală, în neliniște sau în blocaj.
Rămân sau plec? Continui sau renunț? Mai are sens sau e timpul să mă opresc?
În munca mea terapeutică, întâlnesc frecvent aceste întrebări, indiferent dacă este vorba despre o relație, un job, un oraș, un proiect sau o etapă de viață. De cele mai multe ori, oamenii cred că problema este lipsa unei decizii clare.
În realitate, ceea ce apare este un conflict interior care nu poate fi rezolvat prin simpla gândire logică. Nu contextul este cel care apasă cel mai mult, ci tensiunea dintre părți diferite din același sistem interior.
La suprafață, „rămân sau plec” pare o alegere rațională. În profunzime însă, este expresia unor părți interioare care susțin adevăruri diferite în același timp.
O parte caută siguranță, stabilitate, continuitate și loialitate. O altă parte caută sens, viață, mișcare și autenticitate. Ambele sunt reale. Ambele au o funcție.
Atunci când una dintre aceste părți este ignorată, decizia produce vină, teamă sau gol interior. Atunci când suntem forțați să alegem prea repede, confuzia devine inevitabilă.
În terapie, întâlnesc des situații precum relația care „nu e nici bună, nici rea”, dar nu mai este vie; jobul stabil și corect, dar profund obositor; sau rolul care a fost potrivit cândva, dar nu mai reflectă cine este persoana acum.
În toate aceste situații, problema nu este indecizia. Problema este lipsa integrării.
Contrar așteptărilor, nu ajută listele de pro și contra, sfaturile rapide sau presiunea începutului de an de a ști imediat ce urmează.
Din perspectivă terapeutică, aceste dileme nu sunt probleme de gândire, ci probleme de organizare internă.
În terapie, nu grăbim decizia. Creăm un spațiu sigur în care părțile aflate în conflict pot fi recunoscute, legitimizate și puse în dialog.
Când o persoană nu mai este obligată să aleagă împotriva unei părți din sine, apare adesea un prim semn important: ușurarea. Nu pentru că a decis, ci pentru că nu se mai rupe în două.
Din această integrare se poate contura uneori o a treia posibilitate. Nu neapărat rămânere sau plecare, ci o formă mai onestă de a fi prezent în propria viață.
Poate că începutul unui an nou nu cere întotdeauna un răspuns imediat. Ci timp, spațiu și curajul de a rămâne, pentru o vreme, cu întrebările nerostite.
Leave a Reply