
În cursul zilei de ieri, 9 ianuarie, în intervalul orar 15.00 – 19.00, polițiștii rutieri doljeni au desfășurat o acțiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă, depășiri neregulamentare și consum de alcool sau alte substanțe.
Polițiștii rutieri au acționat cu prioritate pentru depistarea conducătorilor auto care depășesc viteza legală, fiind folosite echipamentele de supraveghere a traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor din trafic, precum și aparatele alcooltest și drugtest, pentru depistarea celor care aleg să conducă vehicule sub influența alcoolului sau altor substanțe.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 47 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 19.000 de lei. De asemenea, în cadrul acțiunii, polițiștii au reținut 5 permise de conducere și retras 4 certificate de înmatriculare.
**Exemple:**
– Un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Craiova, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Nicolae Romanescu cu viteza de **108 km/h**.
– Un tânăr, de 21 de ani, din comuna Vela, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Nicolae Romanescu cu viteza de **107 km/h**.
Cei în cauză au fost sancționați contravențional, conform prevederilor OUG 195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.














Leave a Reply