În această dimineață, la ora 08:00, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost alertat cu privire la un accident rutier ce a avut loc pe bulevardul Racoțeanu, în orașul Filiași.
Potrivit informațiilor furnizate de polițiștii din cadrul Poliției orașului Filiași, o femeie de 51 de ani, din Filiași, nu s-a asigurat corespunzător la pătrunderea pe bulevardul Racoțeanu din incinta unei stații peco. Aceasta a intrat pe contrasens și a colizionat cu un autoturism condus de o femeie de 68 de ani, din comuna Dobrești.
În urma impactului, conducătoarea auto de 68 de ani, împreună cu un pasager, un bărbat de 67 de ani, au suferit leziuni și au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la spital.
Ambele șoferițe au fost testate cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În prezent, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, continuând cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.














Leave a Reply